Miezul nopţii i-a surprins pe Pavel şi pe Sila rugându-se şi cântând. Bucuria lor era total ruptă de împrejurările pământeşti prin care treceau. Sursa tuturor cântărilor lor era cu mult mai sus de tavanul celulei, departe în cer, cum arată şi Morgan:

„Oricine poate cânta, când se deschid porţile închisorii şi este pus în libertate. Dar sufletul creştinului cântă, chiar atunci când acesta continuă să se afle în închisoare. Eu cred că Pavel ar fi cântat un solo, dacă eu aş fi fost în locul lui Sila. Totuşi nu pot să nu văd gloria şi măreţia Duhului care se ridică superior deasupra tuturor dificultăţilor şi limitărilor."