Pe măsură ce creştea încordarea în oraş, s-au creat, cum era şi normal, mai multe tabere. Unii erau cu iudeii, alţii cu apostolii. În cele din urmă, Neamurile şi iudeii necredincioşi au trecut la un atac direct împotriva apostolilor (aici practic termenul are sensul de „misionari"). Pentru a nu fi omorâţi cu pietre, aceştia au fugit la LISTRA şi DERBE, ambele fiind cetăţi ale LICONIEI, un district situat în centrul Asiei Mici. Fără să-şi piardă din râvnă, ei au continuat să predice Evanghelia în toată regiunea din jur.
Când Pavel şi Barnaba s-au aflat în pericol de a fi omorâţi cu pietre, ei au fugit în Iconia. Alteori în timpul neobositelor lor călătorii misionare, separe că ei au rămas pe loc, în pofida primejdiei care-i păştea. Se pune întrebarea: de ce au fugit în unele împrejurări iar în altele au rămas pe loc? Nu pare să existe o explicaţie simplă. Marele principiu definitoriu în Cartea Fapte este călăuzirea Duhului Sfânt. Oamenii aceştia trăiau în comuniune strânsă cu Domnul. Rămânând în El, ei primeau înştiinţări cu privire la planul şi voia divină. Pentru ei, asta conta, şi nu un set de reguli prestabilite de conduită.