Ce mare bucurie trebuie să fi avut fraţii şi surorile din biserica de la Antiohia, să-i aibă din nou în mijlocul lor pe aceşti doi oameni mari ai lui Dumnezeu şi să audă din gura lor cum i-a călăuzit Dumnezeu în călătoria lor misionară pe care au desfăşurat-o cu atâta dăruire spre slava Lui! Cu modestia ce ar trebui să caracterizeze pe orice creştin, ei au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei, şi cum deschisese Neamurilor uşa credinţei. Cu alte cuvinte, nu ceea ce au făcut ei pentru Dumnezeu, ci ceea ce găsise El de cuviinţă să realizeze prin ei.