Chiar preotul lui Zeus era convins că avusese loc o vizită divină. Astfel el a alergat afară din templul ce străjuia intrarea în cetate, aducând tauri şi cununi, pe care le-au depus înaintea porţilor, voind să le aducă jerfă. Toată mişcarea aceasta a constituit o formă mai subtilă de încercare de subminare a credinţei creştine decât toate celelalte forme de opoziţie consemnate până acum. Căci pe lucrătorul creştin îl paşte un pericol şi mai mare atunci când oamenii încep să-şi concentreze atenţia asupra lui, şi nu asupra lui Cristos.