Profeţii şi învăţătorii se strânseseră laolaltă, în vederea rugăciunii şi postului, probabil cu întreaga biserică. Din context avem temei să credem că sintagma: slujeau Domnului înseamnă că au petrecut timpul rugându-se şi făcând mijlocire. Iar prin post, ei îi refuzau trupului cerinţele normale de hrană, pentru a se consacra în întregime unor exerciţii spirituale.
Dar de ce s-au strâns laolaltă pentru a se ruga? Nu e oare logic sa concluzionăm că au convocat această adunare dintr-un profund sentiment de împovărare, sub imperativul de a evangheliza lumea? Textul biblic nu spune că s-au rugat toată noaptea, dar tonul şi contextul ne fac să deducem că a fost o rugăciune mult mai profundă şi mai îndelungată decât cele de genul „orelor de rugăciune" din vremea noastră.
În timp ce se rugau ei, Duhul Sfânt i-a instruit în mod concret să-i pună deoparte pe Barnaba şi pe Saul, pentru lucrarea aparte ce le-o rezervase. Cum a transmis Duhul Sfânt acest mesaj profeţilor şi învăţătorilor? Deşi nu ni se precizează, putem presupune că a făcut-o prin intermediul acestor oameni cu învestitura de profeţi: Simeon, Luciu sau Manaen.
Aici Barnaba e menţionat primul, iar Saul e trecut pe locul doi. Dar ordinea se inversează la întoarcerea din Antiohia.
Versetul acesta are o extraordinar de mare importanţă pe plan practic, deoarece subliniază rolul Duhului Sfânt în călăuzirea bisericii primare şi sensibilitatea ucenicilor la călăuzirea Sa.