Timp de patruzeci de zile câte s-au scurs între învierea Sa şi înălţarea la Cer, Domnul S-a arătat ucenicilor Săi, oferindu-le dovezi de netăgăduit că El a înviat cu trapul (vezi Ioan 20:19,26;21:1,14).

În tot acest timp, El a discutat cu ei despre împărăţia lui Dumnezeu. Principala Lui preocupare nu era în legătură cu lumea aceasta, ci cu domeniul sau sfera în care Dumnezeu este recunoscut ca Rege.

Împărăţia nu trebuie confundată cu biserica. Domnul Isus S-a oferit pe Sine naţiunii Israel ca Rege, dar a fost respins (Matei 23:37). Prin urmare, împărăţia Sa literală pe pământ a fost amânată pani când Israel se va pocăi şi-L va primi ca Mesia (Fapte 3:19-21).

În perioada actuală, Regele este absent. Dar El este reprezentat aici prin împărăţia Sa invizibilă de pe pământ (Coloseni 1:13), împărăţie alcătuită din toţi cei ce mărturisesc loialitate şi supunere faţă de El (Matei 25:1-12). Într-o privinţă, împărăţia se compune din toţi cei ce se numesc creştini, acesta fiind aspectul ei exterior (Matei 13:1-52). Dar în ce priveşte realitatea ei lăuntrică, împărăţia îi cuprinde pe toţi cei care s-au născut din nou (Ioan 3:3, 5). Împărăţia în starea ei actuală este descrisă în parabolele de la Matei 13.

Biserica este însă un concept cu totul nou. Ea nu a făcut obiectul profeţiilor Vechiului Testament (Efeseni 3:5). Biserica este alcătuită din toţi credincioşii de la Rusalii până la Răpire. Ca mireasă a lui Cristos, biserica va domni împreună cu El în Mileniu şi va împărtăşi pe veci slava Lui. Cristos Se va întoarce ca Rege la sfârşitul Marii Strâmtorări; îşi va nimici duşmanii şi-şi va întemeia domnia Sa neprihănită peste tot pământul (Psalmul 72:8).

Deşi domnia Sa cu sediul la Ierusalim va dura doar o mie de ani (Apocalipsa 20:4), împărăţia este eternă în sensul că toţi duşmanii lui Dumnezeu vor fi fost nimiciţi iar El va domni în veci, în rai, fără nici o opoziţie sau interferenţă (2Petru 1:11).