C. Prigoanele dezlănţuite de Irod şi moartea acestuia (12:1-23)
Între timp, au continuat fără preget atacurile dezlănţuite de Satan împotriva bisericii. De data aceasta, prigoanele au venit din partea regelui Irod - respectiv Irod cel Mare, care a fost numit rege peste Iudeea de către împăratul roman Claudiu. Irod, care ţinea foarte mult la împlinirea legii lui Moise, îşi dădea toate silinţele să fie pe placul iudeilor. Tocmai din această cauză i-a hărţuit el pe unii din biserică şi l-a omorât pe Iacov, fratele lui Ioan, cu sabia.
Acest Iacov a fost cel care i-a însoţit pe Petru şi Ioan pe Muntele Schimbării la Faţă a Domnului Isus. Mama acestuia ceruse ca cei doi fii ai ei să stea de o parte şi de alta a lui Cristos în împărăţia Sa.
Capitolul acesta ne oferă o minunată ilustraţie a modului în care se poartă Dumnezeu cu copiii Săi. Iacov a fost omorât de către vrăjmaşul, în timp ce Petru a fost izbăvit în chip miraculos. Mintea omenească ar fi ispitită să întrebe de ce i s-a acordat lui Petru acest aparent favor. Dar credinţa se bizuie pe dragostea şi înţelepciunea lui Dumnezeu, ştiind că:
Necazul binecuvântat de Dumnezeu
E spre binele nostru,
Pe când binele nebinecuvântat
Nu ne va prii;
Şi tot ce pare greşit este, de fapt,
În deplină ordine,
Dacă e după voia Lui cea bună şi desăvârşită.
Frederick W. Faber