A doua zi, Petru a pornit spre Cezareea, însoţit de cei trei slujitori ai lui Corneliu şi de câţiva fraţi din Iopa. Se pare că au călătorit toată ziua, deoarece citim că au ajuns la Cezareea a doua zi.
Anticipând sosirea lor, Corneliu a chemat toate rudele şi prietenii lui apropiaţi. Când a sosit Petru, sutaşul a căzut la picioarele lui, într-un act de reverenţă. Apostolul însă a refuzat să primească acest act de închinare, subliniind că şi el este un om oarecare. Ce bine ar fi dacă toţi aşa-numiţii „succesori" auto-proclamaţi ai lui Petru ar lua seama la smerenia lui Petru şi i-ar urma exemplul, refuzând să permită oamenilor să îngenuncheze înaintea lor.
Găsind mulţimea adunată în casă, Petru a explicat că în mod obişnuit un evreu nu ar fi intrat sub acoperişul unei case în care se găseau Neamuri, ca în cazul de faţă, dar acum o făcea pentru că Dumnezeu i-a descoperit că nu mai trebuie să-i considere pe ne-evrei ca persoane cu care nu trebuie să aibă nici un contact. Apoi i-a întrebat care este motivul pentru care l-au chemat.