Altarul de bronz ne aminteşte că Dumnezeu a oferit prin cruce o soluţie pentru starea noastră păcătoasă. Dar mulţi credincioşi sunt tulburaţi de păcatele comise după convertire. Pot oare aceştia să-şi piardă mântuirea? Nu! Binecuvântat fie Dumnezeu! Aşa cum i-a spus Isus lui Petru: „Cine s-a scăldat“ – o spălare care pentru un credincios se face o dată pentru totdeauna (vedeţi 29.4) – „nu are nevoie să i se spele decât picioarele“ (Ioan 13.10). Această spălare a picioarelor după mers, şi a mâinilor pentru lucrare, se făcea la ligheanul de bronz, care era confecţionat din acelaşi material ca şi altarul, pentru a ne învăţa că păcatele comise după convertire Îl costă pe Cel care a făcut ispăşire pentru noi tot atât de mult ca şi păcatele noastre dinainte. Dar noi putem (şi trebuie) să le mărturisim lui Dumnezeu, care este credincios şi drept ca să le ierte, datorită lucrării Domnului Isus (1 Ioan 1.9).De la v. 9 la 20 se prezintă facerea curţii. Găsim măsurile porţii (v. 18): douăzeci de coţi, adică aproximativ zece metri. Aceasta este o imagine a uşii harului, larg deschisă pentru sărmanii păcătoşi, şi a căii uşoare prin care Evanghelia permite tuturor să se apropie de cruce (altarul de bronz). Au trecut oare toţi cititorii noştri prin această uşă?