Această acţiune semnifica profunde adevăruri spirituale. Duhul Sfânt îi învăţa pe oameni că păcatul a creat o distanţă între om şi Dumnezeu şi că, prin urmare, omul trebuie să se apropie de Dumnezeu printr-un mediator. Iar mediatorul se putea apropia de Dumnezeu numai prin intermediul sângelui victimei sacrificate. Era o lecţie practică menită să-i înveţe pe oameni că drumul care ducea în prezenţa lui Dumnezeu nu le fusese încă deschis închinătorilor.
Accesul imperfect a continuat atâta timp cât a rămas în picioare cortul dintâi. În acest punct e preferabilă traducerea lui Darby: „Atâta timp cât primul tabernacol îşi avea locul său". Tabernacolul a fost înlocuit cu templul ridicat în timpul domniei lui Solomon, dar a continuat să-şi aibă locul până la moartea, îngroparea şi învierea lui Cristos. Principiile pe care le vestea referitor la apropierea de Dumnezeu au fost încă valabile până când s-a rupt perdeaua, din templu în două, de sus până jos.