Tabernacolul a fost o construcţie asemănătoare unui cort, în care Dumnezeu a locuit în mijlocul israeliţilor începând din perioada încartiruirii lor la Muntele Sinai şi până la zidirea templului. Zona din jurul tabernacolului se numea curtea exterioară, ce era împrejmuită cu un gard alcătuit dintr-o serie de stâlpi de bronz între care era întinsă o pânză de in. Când israelitul intra în curtea cortului prin poarta de răsărit, el se apropia de altarul arderii de tot, unde erau tăiate şi arse animalele de jertfă. Apoi ajungea la ligheanul aşezat pe un stativ mare de bronz, în a cărui apă preoţii îşi spălau mâinile şi picioarele.
Tabernacolul propriu-zis avea 45 de picioare lungime, 15 picioare lăţime şi 15 picioare înălţime (13 m, 4,5 m şi 4,5 m). Era împărţit în două compartimente. Primul, Locul Sfânt, avea 30 de picioare (circa 9 m) lungime iar al doilea, Locul Preasfânt, avea 15 picioare lungime (4,5m).
Cortul era alcătuit dintr-un cadru de lemn acoperit cu perdele din păr de capră şi pentru protecţie împotriva ploii avea deasupra piei de animale. Aceste acoperământuri formau partea de deasupra, spatele şi laturile cortului. Partea din faţă a tabernacolului era un văl brodat.
Locul Sfânt conţinea trei obiecte de mobilier:
1. Masa cu pâinile punerii înainte, pe care se aflau douăsprezece turte de pâine, reprezentând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Aceste turte se numeau „pâinea Prezenţei" pentru că erau aşezate înaintea feţei sau prezenţei lui Dumnezeu.
2. Sfeşnicul de aur cu şapte braţe îndreptate în sus şi purtând lămpi care ardeau cu untdelemn.
3. Altarul aurit al tămâierii, pe care se ardea tămâie sfântă dimineaţa şi seara.