Pentru a ilustra diferenţa dintre jertfa lui Cristos şi ceremoniile legii, scriitorul îşi îndreaptă acum atenţia spre ritualul vacii stropite. Potrivit legii, dacă un israelit se atingea de un cadavru, devenea necurat din punct de vedere ceremonial timp de şapte zile. Remediul consta în amestecarea cenuşii unei vaci cu apă curată de izvor, persoana întinată fiind stropită în ziua a treia şi a şaptea, după care devenea curată. Mantie precizează:

„Cenuşa era considerată o concentrare a proprietăţilor esenţiale ale ofrandei de păcat, la acest element putându-se apela oricând, în condiţii de minim deranj şi fără pierdere de timp, O vacă roşie avea efect pentru veacuri de-a rândul. Se consemnează că a fost nevoie doar de şase în toată istoria evreilor, pentru că o cantitate cât de mică de cenuşă avea un extraordinar de mare efect de curăţire când era amestecată cu apa curată de izvor (Numeri 19:17).”