În realitate neajunsul nu rezidă în primul legământ: „legea este sfântă şi porunca sfântă şi dreaptă şi bună" (Romani 7:12). Mai degrabă, problema era la oamenii cărora le-a fost dat legământul dintâi, întrucât materialul brut cu care trebuia să opereze legea nu era de calitate. Căci, ca o mustrare, El le-a spus.... El nu a mustrat legământul, ci oamenii legământului Său. Primul legământ se baza pe promisiunea omului că va asculta (Exod 19:8;Exod 24:7) şi, prin urmare, nu era destinat să dăinuie multă vreme. Noul Legământ este o recitare, de la început până la sfârşit, a ceea ce Dumnezeu Se învoieşte să facă; în asta constă tăria sa.
Scriitorul citează acum din Ieremia 31:31-34, pentru a demonstra că în Scripturile ebraice Dumnezeu promisese un Legământ Nou. Întreaga argumentaţie gravitează în jurul cuvântului nou. Dacă vechiul ar fi fost suficient şi satisfăcător, ce nevoie ar mai fi fost să se introducă unul nou?
Şi totuşi Dumnezeu a promis în mod special că va încheia un nou legământ cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda. Cum s-a arătat mai sus, noul legământ are de a face, în principal, cu naţiunea Israel, nu cu biserica. El îşi va găsi împlinirea deplină când va reveni Cristos să domnească peste Israel ca naţiune pocăită şi răscumpărată. Între timp, credincioşii se înfruptă din unele binecuvântări ale acestui legământ. Astfel când Mântuitorul a dat ucenicilor cupa cu vin, spunând: „Acesta este noul legământ în sângele Meu. Faceţi acest lucru, ori de câte ori beţi din ea, în amintirea Mea" (1Corinteni 11:25). Henderson citează următoarele:
„Şi astfel facem distincţie între interpretarea primară referitoare la Israel şi aplicaţia secundară, spirituală, la biserica de astăzi. În prezent ne bucurăm, în puterea Duhului Sfânt, de binecuvântările noului legământ; şi totuşi, vor mai exista în viitor alte manifestări faţă de Israel, după făgăduinţa lui Dumnezeu.”