Tabernacolul (cortul) de pe pământ a fost copia sanctuarului ceresc. Conformaţia sa a descris maniera în care poporul legământului lui Dumnezeu se putea apropia de El ca să I se închine. Mai întâi, era uşa curţii exterioare, apoi altarul jertfei arderii de tot, apoi ligheanul. După aceea preoţii intrau în Locul Sfânt iar marele preot intra în Sfânta Sfintelor, unde Se manifesta însuşi Dumnezeu.

Cortul (tabernacolul) nu a avut niciodată menirea de a fi sanctuarul definitiv, ci doar o copie şi o umbră. Când Dumnezeu l-a chemat pe Moise să se suie pe Muntele Sinai şi i-a spus să construiască cortul, El i-a dat un proiect bine alcătuit, un plan tehnic după care să se ghideze. Acest model a fost tipul unei realităţi superioare, cereşti.

De ce subliniază scriitorul acest lucru cu atâta pregnanţă? Pentru a imprima în minţile unora care ar fi ispitiţi să revină la iudaism că, procedând astfel, ar schimba substanţa pe nişte umbre, când, în realitate, se cuvine ca ei să treacă de la umbre la realitatea propriu-zisă.

Versetul 5 ne învaţă fără echivoc că instituţiile din Vechiul Testament au fost tipuri ale realităţilor cereşti; prin urmare, justifică învăţătura tipologiei, atunci când aceasta este predată în consonanţă cu Scriptura şi fără să dăm frâu liber fanteziei.