Când un om îl binecuvântează pe altul, se înţelege că cel superior îl binecuvântează pe cel inferior. Desigur, asta nu presupune nici o inferioritate personală sau morală, ci pur şi simplu o inferioritate de poziţie.

Citind aceste argumente bazate pe Vechiul Testament, să încercăm să ne imaginăm reacţiile pe care le vor fi avut cititorii evrei, care, pe bună dreptate, întotdeauna îl respectaseră pe Avraam ca pe unul dintre cei mai mari eroi naţionali. Dar acum ei află că Avraam a recunoscut un preot „ne-evreu" ca superior al său! Gândiţi-vă numai! Faptul acesta fusese prezent din totdeauna în Biblia lor, dar nu fusese observat de ei.