Există două indicii puternice în versetele 9 şi 10 potrivit cărora apostaţii descrişi în versetele precedente sunt necredincioşi. Mai întâi, avem schimbarea bruscă de pronume. În discuţia privitoare la apostaţi, scriitorul se referă la ei cu pronumele „ei". Acum, când li se adresează credincioşilor adevăraţi, el foloseşte pronumele voi şi ale voastre.
Al doilea indiciu este şi mai clar. Vorbindu-le credincioşilor, el spune: „Chiar dacă vorbim astfel, preaiubiţilor, totuşi despre voi suntem încredinţaţi de lucruri mai bune şi care însoţesc mântuirea.”
Concluzia care se deduce de aici este că lucrurile pe care le-a descris în versetele 4-6 şi 8 nu însoţesc mântuirea.