Isus a intrat în sanctuarul dinăuntru ca premergător al nostru. Prezenţa Lui acolo ne asigură că toţi cei ce-I aparţin vor intra şi ei acolo, în cele din urmă. Nu este nici o exagerare să afirmăm că până şi cel mai simplu credincios de pe pământ posedă aceeaşi siguranţă de a merge în cer ca şi sfinţii care se află deja acolo, cum se exprimă şi D. Anderson-Berry:
„Cuvântul tradus prin „premergător" nu se găseşte în nici un alt loc din Noul Testament. Aceasta exprimă o idee ce nu mai fusese contemplată în economia Levică, căci marele preot intra în Sfânta Sfintelor doar ca reprezentant. Şi el intra acolo unde nu mai putea fi urmat de nimeni. Dar Premergătorul nostru este garanţia faptului că acolo unde se află El, acolo vom fi şi noi. Ca Premergător El
(1) a anunţat sosirea noastră acolo;
(2) a luat în stăpânire, în numele nostru, gloriile cerului;
(3) S-a dus pentru ca să poată să-i întâmpine pe preaiubiţii Săi, când vor veni şi ei acolo, şi să-i înfăţişeze înaintea Maiestăţii cerului.”
A patra alegorie este aceea a Marelui Preot. Domnul nostru a devenit Mare Preot pe veci, după ordinul lui Melhisedec. Preoţia Sa eternă garantează păstrarea noastră, conservarea noastră veşnică. Pe cât de cert este faptul că noi am fost împăcaţi cu Dumnezeu prin moartea Sa, pe atât de cert este că vom fi mântuiţi prin viaţa Sa, ca Preot al nostru la dreapta lui Dumnezeu (Romani 5:10).
Această menţionare a lui Isus ca Mare Preot după rânduiala lui Melhisedec ne aminteşte că subiectul acesta a fost întrerupt la 5:10, când autorul a făcut o digresiune, tratând pe larg avertismentul împotriva apostaziei. Acum el este gata să reia tema potrivit căreia marea preoţie a lui Cristos este superioară marii preoţii a lui Aaron. În felul acesta, scriitorul a reluat cu măiestrie firul argumentaţiei.