Când trecem prin furtunile şi încercările vieţii, nădejdea aceasta ne este ca o ancoră a sufletului. Cunoştinţa faptului că proslăvirea noastră este la fel de certă ca şi când ar fi avut deja loc ne păzeşte ca să nu ne lăsăm cuprinşi de valurile îndoielilor şi disperării.
Ancora nu e aruncată în nisipurile mişcătoare ale acestei lumi, ci este înfiptă în sanctuarul ceresc. Întrucât nădejdea noastră este ancora, înţelesul versetului este că nădejdea noastră se bizuie pe însăşi Prezenţa lui Dumnezeu dincolo de perdeaua dinăuntru. Pe cât de sigur este faptul că ancora se află acolo, pe atât de sigur este că şi noi vom fi acolo.