Şi fiind făcut desăvârşit. Asta nu poate să se refere la caracterul Său personal, pentru că Domnul Isus era absolut perfect. Cuvintele Sale, faptele Sale şi căile Sale au fost absolut ireproşabile. În ce sens se spune atunci că a fost făcut desăvârşit? Răspunsul: în funcţia Sa de Mântuitor al nostru. El n-ar fi putut deveni niciodată Mântuitorul nostru desăvârşit dacă ar fi rămas în cer. Dar prin încarnarea Sa, prin moartea, îngroparea, învierea şi înălţarea Sa la cer, El a încheiat lucrarea ce se cerea pentru a ne mântui de păcatele noastre iar acum El deţine gloria dobândită de a fi Mântuitorul desăvârşit al lumii.
După ce S-a întors în cer, El a devenit autorul mântuirii eterne pentru toţi cei ce ascultă de El. El este Sursa mântuirii pentru toţi, dar numai cei care ascultă de El sunt mântuiţi.
Aici mântuirea este condiţionată de ascultarea de El. în multe alte pasaje mântuirea este condiţionată de credinţă. Cum vom reconcilia această aparentă contradicţie? Mai întâi de toate, este vorba despre ascultarea credinţei (Romani 1:5;Romani 16:25-27): „ascultarea pe care o cere Dumnezeu este credinţa în cuvântul Său." Dar tot atât de adevărat este că credinţa mântuitoare este aceea care are ca urmare ascultarea. Este cu neputinţă să crezi, în sensul adevărat al Noului Testament, fără să şi asculţi.