Nouă ni s-a vestit vestea bună a vieţii veşnice ce se capătă prin credinţa în Cristos. Israeliţilor li s-a predicat de asemenea vestea bună a odihnei în ţara Canaanului. Dar ei nu au beneficiat de evanghelia odihnei.

Două ar putea fi explicaţiile eşecului lor, în funcţie de varianta pe care o dă manuscrisul consultat de noi versetului 2. Conform traducerii NKJV, motivul eşecului lor l-a constituit faptul că mesajul nu a fost tratat cu credinţă de cei care l-au auzit. Cu alte cuvinte, ei nu au crezut când l-au auzit sau nu l-au transpus în practică.

Cealaltă interpretare, dată de textul marginal al ediţiei NKJV, este că „ei nu au fost uniţi prin credinţă cu cei care au ascultat de el." Sensul aici este că majoritatea israeliţiior nu au fost uniţi prin credinţă cu Caleb şi Iosua, cele două iscoade care au crezut în făgăduinţa lui Dumnezeu.

Şi într-un caz, şi în celălalt, ideea de bază care se desprinde este că necredinţa i-a exclus de la odihna pe care Dumnezeu le-a pregătit-o în ţara făgăduinţei.