Concluzia. Necredinţa a fost aceea care i-a împiedicat pe copiii răzvrătiţi să intre în ţara făgăduinţei şi necredinţa este aceea care îl împiedică pe un om să aibă parte de moştenirea, de zestrea lui Dumnezeu în toate dispensaţiile. Morala care se desprinde de aici este limpede: să ne ferim de o inimă rea a necredinţei.

Următoarele versete formează unul din cele mai dificile pasaje din întreaga epistolă. Puţine puncte comune de vedere există în rândul comentatorilor cu privire la cursul exact al argumentaţiei, deşi sensul global al învăţăturii ce se desprinde din pasaj este destul de clar.

Tema versetelor 4:1-13 este odihna lui Dumnezeu şi nevoia străduinţei de a intra în această odihnă. Ne va fi de ajutor de la început dacă vom observa că în Biblie sunt pomenite mai multe feluri de odihnă:

1. Dumnezeu S-a odihnit după şase zile de creaţie (Geneza 2:2). Această odihnă nu a presupus oboseală, în urma unei trude, ci satisfacţia în urma muncii încheiate de El. A fost odihna mulţumirii (Geneza 1:31). Odihna lui Dumnezeu a fost întreruptă de pătrunderea păcatului în lume. De atunci El lucrează fără încetare, după cum a spus şi Isus: „Tatăl meu lucrează până acum, şi Eu de asemenea lucrez" (Ioan 5:17).

2. Canaan fusese rânduit ca ţară a odihnei pentru copiii lui Israel. Cei mai mulţi dintre ei n-au intrat în această ţară iar cei care au intrat totuşi nu au găsit odihna pe care le-o rânduise Dumnezeu. Canaan apare aici ca un tip sau o întruchipare a odihnei finale, eterne a lui Dumnezeu. Mulţi dintre cei care nu au intrat în Canaan (Core, Datan şi Abiram, de exemplu) întruchipează pe apostaţii din zilele noastre, care nu intră în odihna lui Dumnezeu din pricina necredinţei lor.

3. Credincioşii din vremea noastră beneficiază de odihna conştiinţei, ştiind că pedeapsa pentru păcatele lor a fost plătită integral prin lucrarea încheiată a Domnului Isus. Aceasta este odihna pe care a făgăduit-o Mântuitorul, când a spus: „Veniţi la Mine... şi vă voi da odihnă" (Matei 11:28).

4. Credinciosul mai beneficiază de o odihnă slujindu-L pe Domnul. Pe când cea dinainte este o odihnă a mântuirii, aceasta este o odihnă a slujirii. „Luaţi jugul meu şi învăţaţi de la Mine şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre" (Matei 11:29).

5. În fine mai este odihna eternă care îl aşteaptă pe credincios în casa Tatălui din cer. Această odihnă viitoare, numită şi odihna Sabatului (Evrei 4:9), este odihna finală, pentru care celelalte tipuri de odihnă reprezintă tipuri sau întruchipări. Această odihnă este subiectul principal (Evrei 4:1-13).