Moise a fost unul din cei mai mari eroi naţionali ai Israelului. Prin urmare, al treilea mare pas din strategia autorului este de a demonstra infinita superioritate a lui Cristos faţă de Moise.
Mesajul este adresat sfinţilor fraţi, părtaşi ai chemării cereşti. Toţi credincioşii adevăraţi sunt sfinţi în ce priveşte poziţia, şi trebuie să fie sfinţi şi în ce priveşte practica lor. În Cristos ei sunt sfinţi; în ei înşişi ar trebui să fie de asemenea sfinţi.
Chemarea lor cerească contrastează cu chemarea pământească a lui Israel. Sfinţii din Vechiul Testament au fost chemaţi la binecuvântări materiale în ţara făgăduinţei (deşi ei aveau şi o chemare cerească). În Epoca Bisericii, credincioşii sunt chemaţi la binecuvântări spirituale în locurile cereşti acum şi la o moştenire cerească în viitor.
Îndreptaţi-vă privirile spre Isus. El este eminamente vrednic de toată consideraţia noastră ca Apostol şi Mare Preot al mărturisirii noastre.
Mărturisindu-L pe El ca Apostol, noi spunem prin aceasta că El îl reprezintă pe Dumnezeu pentru noi.
Mărturisindu-L pe El ca Mare Preot, noi spunem că El ne reprezintă pe noi înaintea lui Dumnezeu.