Dumnezeu însuşi a autentificat mesajul prin semne şi minuni, cu diverse miracole, şi daruri ale Duhului Sfânt.
Semnele au fost acele miracole săvârşite de Domnul şi de apostoli, care semnificau adevăruri spirituale. De pildă, hrănirea celor cinci mii (Ioan 6:1-14) a format baza discursului care a urmat, privitor la Pâinea Vieţii (Ioan 6:25-29).
Minunile au fost miracole al căror scop a fost de a trezi uimirea spectatorilor; vindecarea lui Lazăr se încadrează în această categorie (Ioan 11:1-44).
Miracolele au fost manifestări ale puterii supranaturale care au contrazis legile naturii.
Darurile Duhului Sfânt au fost înzestrări speciale cu putere din partea Duhului Sfânt, date oamenilor ca să vorbească şi să acţioneze într-o manieră ce depăşea cu totul capacităţile lor naturale.
Scopul tuturor acestor miracole a fost de a atesta adevărul evangheliei, în special faţă de iudei, care din totdeauna ceruseră un semn înainte de a crede. Există probe conform cărora necesitatea acestor miracole de confirmare a încetat de îndată ce Noul Testament a devenit disponibil sub formă scrisă. Dar este imposibil să demonstrăm concludent că Duhul Sfânt niciodată nu repetă aceste miracole şi în alte epoci.
Cuvintele potrivit cu voia Sa ne arată că aceste puteri miraculoase sunt dăruite de Duhul Sfânt după cum găseşte El de cuviinţă. Ele sunt daruri suverane ale lui Dumnezeu. Ele nu pot fi cerute de oameni sau revendicate ca răspuns la rugăciune, pentru că Dumnezeu niciodată n-a promis că le va da tuturor.