Următoarele trei versete subliniază perfecţiunea umanităţii lui Isus. Dacă trebuia recâştigată stăpânirea pe care o pierduse Adam, atunci trebuia neapărat demonstrat că El este Omul adevărat.
Mai întâi, se enunţă faptul: Căci atât Cel care sfinţeşte, cât ci cei care sunt sfinţiţi sunt dintr-unul, adică cu toţii sunt deţinătorii naturii umane. Sau: „...toţi au o singură origine" (RSV), prin asta înţelegându-se că în umanitatea lor, toţi au un singur Dumnezeu şi Tată.
Cristos este Cel care sfinţeşte, adică El separă oameni din lumea aceasta, punându-i deoparte pentru Dumnezeu. Binecuvântaţi sunt toţi cei pe care îi pune El deoparte!
O persoană sfinţită sau un lucru sfinţit este o persoană sau un lucru scos din uzul obişnuit şi pus deoparte pentru uzul lui Dumnezeu, ca posesiune şi desfătare a Sa. Antonimul sfinţirii este profanarea.
Există patru tipuri de sfinţire în Biblie: sfinţirea prealabilă convertirii, sfinţirea poziţională, sfinţirea practică şi sfinţirea desăvârşită. Aceste tipuri de sfinţire sunt expuse pe larg în excursul de la 1Tesaloniceni 5:23, ele trebuind să fie studiate cu toată atenţia.
Cititorul trebuie să fie atent pentru a descoperi în Evrei diversele pasaje în care este menţionată sfinţirea, căutând să stabilească la care din categoriile de mai sus se încadrează.
Tocmai pentru că a devenit un Om adevărat Lui nu-i este ruşine să-Şi numească urmaşii fraţi. Este oare cu putinţă ca Suveranul Etern al universului să devină om şi să Se identifice atât de mult cu creaturile Sale încât să le numească fraţi?