Neprihănirea Sa personală reiese din faptul că fără nici o abatere El a iubit neprihănirea şi a urât nelegiuirea. Evident aceasta se referă, în primul rând, la cei treizeci de ani petrecuţi pe pământ, când ochiul lui Dumnezeu n-a putut găsi nici un defect în caracterul Său, nici o scădinţă în purtarea Sa. El Şi-a dovedit vrednicia de a domni.
Datorită acestei excelenţe pe plan personal, Dumnezeu L-a uns cu untdelemnul bucuriei mai presus de însoţitorii Lui.
Asta înseamnă că El I-a dat lui Cristos poziţia de supremaţie mai presus de toate celelalte fiinţe.
Untdelemnul semnifică aici Duhul Sfânt; Cristos a fost înzestrat cu Duhul mai presus de toţi ceilalţi (Ioan 3:34).
Prin însoţitorii Lui se înţelege toţi cei cu care S-au asociat El, dar sintagma nu înseamnă că aceştia au fost egali cu El. Poate că aici sunt incluşi şi îngerii, dar cel mai probabil este că se referă la fraţii Lui iudei.