Căsătoria trebuie ţinută în toată cinstea de toţi. Să nu uităm că ea a fost instituită de Dumnezeu înainte ca păcatul să fi pătruns în lume şi că ea constituie voia sfântă a lui Dumnezeu pentru omenire. A o trata ca pe ceva necurat, cum procedează asceţii, sau chiar a ne permite să facem glume pe seama ei, cum fac unii creştini, sunt acţiuni pe care Scriptura le interzice.
Cei care sunt căsătoriţi trebuie să fie credincioşi juruinţelor pe care le-au făcut, păstrând astfel patul conjugal neîntinat. În pofida stării de libertinism şi a lipsei de norme morale a oamenilor în această privinţă, realitatea rămâne că orice relaţii sexuale în afara cadrului sacru al căsătoriei constituie un păcat. Adulterul nu este o boală, ci un păcat. Şi este un păcat pe care Dumnezeu, în mod inevitabil, îl va judeca. Nici o formă de imoralitate nu va rămâne nejudecată. El judecă imoralitatea în viaţa de acum - prin maladii fizice, prin familii destrămate, prin tulburări mentale şi nervoase, prin deformări ale personalităţii. Iar dacă imoralitatea nu va fi iertată prin sângele lui Cristos, El o va judeca prin focul etern.
Episcopul Latimer, din perioada Reformei, i-a adus aminte imoralului Rege Henric VIII de acest lucru, într-o maniera pe cât de convingătoare, pe atât de curajoasă. Astfel i-a dat regelui în dar o Biblie învelită cu multă grijă. Pe învelişul exterior erau inscripţionate cuvintele: „Pe cei desfrânaţi şi pe cei adulteri Dumnezeu îi va judeca."