Apoi el introduce una din cele mai frumoase benedicţii din Biblie, alături de cele de la Numeri 6:24-26;2Corinteni 13:1.4 şi Iuda 24, 25. Benedicţia este adresată Dumnezeului păcii. După cum s-a arătat, sfinţii din Vechiul Testament nu au dispus niciodată de o pace deplină a conştiinţei. Dar sub Noul Legământ noi avem pace cu Dumnezeu (Romani 5:1) şi pacea lui Dumnezeu (Filipeni 4:7). Versetul explică apoi că această pace este rodul lucrării lui Cristos. Dumnezeu L-a adus înapoi dintre cei morţi pe Domnul nostru Isus, ca semn al faptului că lucrarea Sa de la cruce a rezolvat odată pentru totdeauna problema păcatului.
Cristos, Bunul Păstor, Şi-a dat viaţa pentru oile Sale (Ioan 10:11). Ca marele Păstor, El a înviat din morţi, după ce a săvârşit răscumpărarea (Evrei 13:20). Ca Păstor al păstorilor, El va veni din nou să-Şi răsplătească slujitorii (1Petru 5:4). Noi Îl vedem ca Bunul Păstor în Psalmul 22, ca Marele Păstor în Psalmul 23 iar ca Păstorul Păstorilor în Psalmul 24.
El a fost adus înapoi dintre cei morţi potrivit cu legământul veşnic. Wuest comentează pe marginea acestei sintagme:
„Noul Testament se numeşte cel veşnic, în contrast cu Primul Testament, care avea o natură vremelnică. Or, tocmai în sfera legământului etern Mesia, după ce a murit pentru omul păcătos, a fost înviat dintre cei morţi. El nu putea fi mare preot după rânduiala lui Melhisedec dacă nu era înviat din morţi. Omul păcătos are nevoie de un Preot viu care să dea viaţă păcătosului credincios, iar nu de un preot mort, care doar să plătească pentru păcatele sale. Astfel s-a asigurat prin Noul Testament ca preotul care S-a adus pe Sine ca jertfa să fie înviat din morţi.”