La Sinai glasul lui Dumnezeu a produs un cutremur de pământ. Dar când va vorbi El în viitor, glasul Lui va produce „un cutremur de cer". Acest lucru a fost prezis, în esenţă, de profetul Hagai (2:6): „încă o dată (peste puţină vreme) voi clătina cerurile şi pământul, marea şi uscatul."

Acest cutremur va avea loc în intervalul de la Răpire până la sfârşitul împărăţiei lui Cristos. Înainte de venirea lui Cristos pe pământ ca să domnească se vor produce mari convulsii în natură, atât pe pământ, cât şi în ceruri. Planetele vor fi scoase de pe orbitele lor, provocând mişcări uriaşe ale apelor mărilor. Apoi, la sfârşitul Domniei de o Mie de ani a lui Cristos, pe pământ, cerurile stelare şi cerurile atmosferice vor fi distruse de căldură intensă (2Petru 3:10-12).