Următoarele două versete par să prezinte patru păcate distincte ce trebuie evitate. Dar există suficiente indicii în context că ar fi vorba aici de un alt avertisment împotriva păcatului unic al apostaziei şi că aceste patru păcate au legătură cu el.
Mai întâi, apostazia este eşecul de a obţine harul lui Dumnezeu. Persoana în cauză arată ca un creştin, vorbeşte ca un creştin şi declară că este creştin, dar nu s-a născut niciodată din nou. Acel om s-a apropiat foarte mult de Mântuitorul, dar nu L-a primit niciodată cu adevărat. Atât de aproape, şi totuşi atât de departe!
Apostazia este rădăcina amărăciunii. Persoana respectivă se răceşte şi .se înveninează faţă de Domnul, respingând credinţa creştină. Iar actul său de trădare este contagios, căci şi alţii sunt întinaţi de văicărelile sale, de nemulţumirile, îndoielile şi tăgăduirile sale.