Picioarele care şchiopătează trebuie îndreptate pe cărările drepte ale uceniciei creştine, cum arată şi Williams:
„Toţi cei care merg pe urmele Domnului netezesc cărarea credinţei pentru fraţii mai slabi; dar cei care nu-L urmează din toată inima creează obstacole pentru picioarele altora, făcându-i nişte ologi spirituali”.
G. H. Lang ne oferă o altă ilustraţie de toată frumuseţea:
„După ce a înfruntat vântul şi ploaia, străbătând anevoiosul drum, aflat la capătul puterilor fizice şi spirituale, călătorul se opreşte din mers, să-şi tragă sufletul. Cu umerii aplecaţi, cu mâinile fără vlagă şi genunchii îndoiţi şi slăbănogiţi, el e gata să se prăbuşească. Este exact imaginea stării în care poate ajunge la un moment dat orice pelerin al lui Dumnezeu, aşa cum ne arată scriitorul.”
Dar iată că de el se apropie un personaj plin de încredere, ce-i spune cu zâmbetul pe buze şi pe un ton ferm: „Curaj, frate! Sus! Stai drept! Întăreşte-ţi picioarele şi lasă-ţi inima cuprinsă din nou de har. Căci la capătul drumului te aşteaptă o nobilă casă. Uite-o, se zăreşte drept în faţă. Dar cere-I Marelui Medic vindecare pentru starea ta de slăbănogie. Premergătorul tău a străbătut şi el acelaşi drum anevoios ce duce la palatul lui Dumnezeu, pe care înaintează chiar acum şi alţi pelerini, după ce atâţia l-au străbătut şi ei cu bine. Nu, nu eşti singur. Numai nu te da bătut, ci mergi înainte şi vei ajunge negreşit la ţintă, câştigând premiul.
Ferice de cel ce ştie cum să-l susţină cu cuvinte de îmbărbătare pe cel cu forţele sleite (Isaia 50:4). Ferice de cel ce primeşte acest sfat (Evrei 13:22). Şi de trei ori ferice de cel a cărui credinţă e simplă dar puternică, negăsind nici o pricină de poticnire în Domnul atunci când disciplinarea Lui este aspră.