Să nu uităm că epistola către Evrei a fost adresată unor oameni prigoniţi, care, datorită faptului că au părăsit iudaismul şi L-au îmbrăţişat pe Cristos, erau confruntaţi cu o aprigă opoziţie. Exista pericolul ca ei să interpreteze suferinţele lor ca semn al dezaprobării lui Dumnezeu faţă de ei, prin urmare, ei devenind descurajaţi şi gata să renunţe la credinţa lor. Ceea ce era şi mai grav, exista pericolul ca ei să se întoarcă la templu şi la ceremoniile din cadrul acestuia.

Ei nu trebuiau însă să creadă că suferinţele lor erau unice. Mulţi dintre martorii menţionaţi în capitolul 11 au suferit cumplit ca urmare a loialităţii lor faţă de Domnul, şi totuşi ei au răbdat până la capăt. Or, dacă ei, care dispuneau de mult mai puţine privilegii, au rămas statornici, cu cât mai statornici şi neclintiţi trebuie să fim noi, cărora ni s-au dat lucrurile mai bune ale creştinismului!

Ei ne înconjoară ca un nor mare de martori. Asta nu înseamnă că ei asistă ca spectatori la ceea ce se întâmplă pe pământ. Mai degrabă, ei ne sunt martori prin viaţa de credinţă şi răbdare ce au trăit-o şi prin înaltul standard ce ni l-au lăsat, ca noi să-l urmăm.

Versetul acesta ridică invariabil întrebarea: „Pot sfinţii din cer vedea viaţa trăită de noi pe pământ sau ştiu ei ce se întâmplă aici jos?" Singurul lucru de care putem fi siguri că ei îl cunosc este atunci când un păcătos este mântuit: „Tot aşa vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de oameni drepţi, care n-au nevoie de pocăinţă" (Luca 15:7).

Viaţa creştină este o cursă de alergări, care reclamă disciplină şi răbdare. Noi trebuie să ne debarasăm de tot ce ne-ar putea îngreuna în alergarea la această cursă. Lucrurile care ne îngreunează pot părea uneori inofensive în ele însele, dar mai apoi se vede că ne împiedică înaintarea. Aici ar putea fi incluse bunurile materiale pe care le posedăm, legăturile de familie, ataşamentul nostru faţă de tihnă şi confort, lipsa de mobilitate, etc. Regulamentul olimpic nu-i interzice nici unui alergător să ia cu el provizii de hrană şi băutură, dar care alergător ar putea câştiga întrecerea, dacă s-ar împovăra cu aceste lucruri?

Noi trebuie să dăm la o parte... păcatul care ne înfăşoară aşa de uşor. Prin asta s-ar putea înţelege orice păcat, dar mai ales păcatul necredinţei. Noi trebuie să avem încredere deplină în făgăduinţele lui Dumnezeu şi încredere totală în faptul că viaţa de credinţă va triumfa.

Apoi trebuie să ne păzim de ideea potrivit căreia alergarea în care suntem angajaţi ar fi o simplă plimbare de agrement sau că viaţa creştină ar fi presărată cu flori. Dimpotrivă, trebuie să fim pregătiţi să înaintăm cu stăruinţă, chiar atunci când suntem confruntaţi cu încercări şi ispite.