Fără credinţă este cu neputinţă să-I fim plăcuţi. Oricâte fapte bune am face, nu am putea compensa lipsa de credinţă. După ce s-a spus şi s-a făcut tot ce se putea, când un om refuză să creadă în Dumnezeu, îl face mincinos. „Cel ce nu crede în Dumnezeu L-a făcut mincinos" (1Ioan 5:10). Or, cum îi vor putea oare fi plăcuţi oamenii care îl fac pe Dumnezeu mincinos?

Credinţa este singurul lucru care-I acordă lui Dumnezeu locul ce I se cuvine, punându-l, în acelaşi timp, şi pe om la locul său.

„Îi aduce nespus de multă slavă lui Dumnezeu", scrie C. H. Mackintosh, „deoarece dovedeşte că avem mai multă în credere în vederea Lui, decât în a noastră."

Credinţa crede nu numai că Dumnezeu există, ci se şi încrede în El, convinsă că El îi va răsplăti pe cei care îl caută cu stăruinţă. La Dumnezeu nu este nici un lucru care să-i pună pe oameni în poziţia de a nu putea crede. Dificultatea rezidă în voinţa omului.