Lumea i-a tratat ca şi când nu ar fi fost vrednici de a trăi. Dar Duhul lui Dumnezeu izbucneşte aici cu exclamaţia că lucrurile au stat exact invers în sensul că lumea nu era vrednică de ei.
Au rătăcit prin deserturi şi munţi şi prin peşteri şi prin crăpăturile pământului. Deposedaţi de casele lor, despărţiţi de familiile lor, hăituiţi ca animalele, excluşi din societate, ei au îndurat căldura şi frigul, strâmtorările şi greutăţile, dar nu s-au lepădat cu nici un chip de Domnul lor.