În acest punct, scriitorul pune o întrebare retorică: „Şi ce voi mai zice?" După ce a prezentat această listă impresionantă de bărbaţi şi femei care au dat dovadă de credinţă şi răbdare în perioada Vechiului Testament, câte alte persoane mai trebuie să citeze pentru a-şi demonstra argumentul?
Desigur, exemplele suplimentare nu-i lipsesc, dar nu mai are timp, căci i-ar trebui prea mult să intre în detalii. Prin urmare, se va mărgini să enumere câteva nume şi să catalogheze momentele de triumf şi încercările credinţei.
Iată, aşadar, exemplul lui Ghedeon, a cărui oştire a fost redusă de la 32.000 la 300. Mai întâi au fost trimişi acasă cei timizi, apoi cei ce ţineau prea mult la confortul lor. Şi astfel cu un corp redus de adevăraţi ucenici, Ghedeon i-a fugărit pe madianiţi.
Apoi a fost Barac. Când a fost chemat să conducă Israelul, în lupta împotriva canaaniţilor, el a acceptat doar cu condiţia ca Debora să meargă cu el. În pofida acestei trăsături de laşitate din caracterul său, Dumnezeu a văzut că acest om se încrede cu adevărat în El şi l-a trecut în lista bărbaţilor credinţei.
Samson a fost un alt om marcat de evidente slăbiciuni. Totuşi, în pofida acestui lucru, Dumnezeu a detectat în el o credinţă care l-a învrednicit să omoare fără nici o armă, doar cu mâinile, un leu tânăr, apoi să nimicească treizeci de filisteni la Aşchelon şi să ucidă o mie de filisteni cu o falcă de măgar; apoi să ia în spinare porţile oraşului Gaza şi, în cele din urmă, să dărâme templul lui Dagon, omorând în clipa propriului deces mai mulţi filisteni decât omorâse în tot timpul vieţii sale.
Deşi a fost un copil nelegitim, Iefta a devenit în cele din urmă izbăvitorul poporului Israel de sub asuprirea amoniţilor. El ilustrează adevărul conform căruia credinţa îl învredniceşte pe un om să se ridice dincolo de poziţia pe care i-o conferă naşterea şi mediul în care a trăit, devenind erou al lui Dumnezeu în istorie.
Credinţa lui David străluceşte în episodul confruntării cu Goliat, în purtarea sa nobilă faţă de Saul, în capturarea Sionului şi în numeroase alte episoade. În psalmii săi, găsim o cristalizare a credinţei sale în atitudinea de penitenţă, laudă şi profeţie.
Samuel a fost ultimul dintre judecătorii Israelului şi primul său profet. El a fost omul lui Dumnezeu pentru poporul Israel, într-o vreme când preoţia era marcată de un mare faliment pe plan spiritual. El a fost unul dintre cei mai mari lideri din istoria Israelului.
Adăugaţi la această listă profeţii, o ceată nobilă de purtători de cuvânt ai lui Dumnezeu, bărbaţi care au întruchipat conştiinţa lor; oameni care mai bine ar fi murit, decât să spună o minciună, care au preferat să meargă în cer cu conştiinţa curată, decât să rămână pe pământ cu cugetul păcat.