Credinţa ne asigură singura relatare faptică a creaţiei. Dumnezeu este Singurul care S-a aflat acolo; El este Cel care ne spune ce s-a întâmplat. Noi credem cuvântul Său şi astfel ştim. McCue spune: „Conceptul despre Dumnezeu, ca pre-existent materiei, chemând-o prin decret la fiinţă, este dincolo de domeniul raţiunii sau al demonstraţiei. Este un fapt acceptat printr-un act de credinţă, şi atât."
Prin credinţă înţelegem. Lumea spune: „Nu cred dacă nu văd" dar Dumnezeu spune: „Crede şi vei vedea". Isus i-a spus Martei: „Nu ţi-am spus că dacă vei crede vei vedea..." (Ioan 11:40). Apostolul Ioan a scris: „Lucrurile acestea vi le-am scris ca să credeţi... ca să ştiţi" (1Ioan 5:13). În chestiunile spirituale credinţa precede înţelegerea.
Lumile au fost întocmite prin cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu a vorbit şi materia a luat fiinţă. Lucrul aceste este în deplină concordanţă cu descoperirea făcută de om, că materia este, în esenţă, energie. Când Dumnezeu a vorbit, s-a produs un curent de energie, sub forma unor unde sonore. Acestea s-au transformat în materie şi astfel lumea a luat fiinţă.
Lucrurile care se văd nu au fost făcute din lucruri care sunt vizibile. Energia este invizibilă; tot aşa sunt atomii şi moleculele, şi gazele care nu pot fi văzute cu ochiul liber, dar care, în combinaţie, devin vizibile.
Faptul creaţiei, aşa cum este expus aici la Evrei 11:3, este imposibil de combătut. Niciodată el nu a putut şi nu va putea fi îmbunătăţit, forma exprimării sale fiind desăvârşită.