La început Marea Roşie li s-a părut refugiaţilor evrei pierzarea lor, căci erau urmăriţi aprig din spate de inamic, fiind, aparent, prinşi ca într-o cursă. Dar ascultând de cuvântul lui Dumnezeu, ei au păşit înainte şi apele s-au despicat înaintea lor: „DOMNUL a pus marea în mişcare toată noaptea printr-un vânt puternic dinspre răsărit, care a uscat marea şi apele s-au despărţit în două" (Exod 14:21). Când egiptenii au încercat să se ia după evrei, roţile de la carele lor s-au împotmolit iar apele au revenit la poziţia lor anterioară, oştile lui Faraon înecându-se în mare. Astfel Marea Roşie a devenit o punte de izbăvire pentru Israel, dar înfundătură a pierzării pentru egipteni.