Patriarhii au murit cu toţii în credinţă. Ei nu au apucat să vadă în viaţă împlinirea făgăduinţelor divine. De pildă, Avraam nu şi-a văzut niciodată descendenţii săi numeroşi. Naţiunea ebraică nu a ocupat niciodată întreg teritoriul ce i-a fost promis. Sfinţii din Vechiul Testament n-au văzut niciodată împlinirea făgăduinţei lui Mesia. Dar viziunea lor telescopică a apropiat de ei făgăduinţele atât de mult încât acestea sunt prezentate ca şi când le-au făcut cu mâna, într-un semn de anticipare bucuroasă.
Ei şi-au dat seama că lumea aceasta nu este casa lor definitivă. Ei au fost mulţumiţi să fie străini şi călători, împotrivindu-se ispitei de a-şi face un cuib cât mai confortabil aici pe pământ. Dorinţa lor a fost de a trece prin lume fără să împrumute vreo trăsătură de caracter specifică acestei lumi. Inimile lor erau ataşate de pelerinajul lor (Psalmul 84:5).