Al doilea mare factor de care trebuie să ţină seama este că apropierea timpului răsplăţii ar trebui să fie în măsură să-i întărească. După ce au îndurat atât de mult în trecut, nu se cade să capituleze acum. Autorul spune, în fapt: „Nu vă pierdeţi recolta pe care v-o vor aduce lacrimile voastre" (F. B. Meyer). Ei erau acum mai aproape ca oricând de împlinirea făgăduinţelor lui Dumnezeu. Hotărât nu era momentul să dea înapoi.
„Nu vă părăsiţi încrederea voastră - căci ea aduce cu sine o bogată răsplată în lumea de apoi" (JBP).