În versetele care au mai rămas din capitolul 10, scriitorul enumera trei motive puternice pentru care primii creştini evrei aveau datoria să rămână statornici şi fideli faţă de Cristos.

1. Experienţele pe care le-au avut la început ar trebui să constituie un stimulent.

2. Apoi apropiata răsplată de care vor avea parte ar trebui să-i întărească.

3. Frica de a nu-i displace lui Dumnezeu ar trebui să-i împiedice de a mai dori să se întoarcă de unde au plecat.

Mai întâi de toate, experienţele lor anterioare trebuie să fie pentru ei un imbold. După ce au mărturisit credinţă în Cristos, ei au devenit ţinta unor aspre prigoane: familiile lor i-au dezmoştenit, prietenii i-au părăsit iar vrăjmaşii s-au năpustit asupra lor. Dar în loc să producă în ei laşitate şi frică, aceste suferinţe i-au întărit în credinţa lor. Negreşit ei au simţit ceva din bucuria nespusă de a fi socotiţi vrednici de a suferi ocară pentru numele Lui (Fapte 5:41).