Numai rămâne decât o aşteptare sigură şi înfricoşată a judecăţii; nu mai este nădejde de scăpare. Este cu neputinţă să-l readuci pe un apostat la pocăinţă (6:4). Căci el s-a despărţit cu bună ştiinţă şi cu voia de harul lui Dumnezeu în Cristos. Soarta lui este văpaia unui foc care îi va mistui pe adversari. Este inutil să polemizăm pentru a afla dacă aici se are în vedere un foc adevărat, în sens fizic. Evident limbajul folosit se referă la o pedeapsă care este groaznic de severă.
Observaţi că Dumnezeu îi cataloghează pe apostaţi drept adversari (sau „potrivnici"), prin asta indicându-se faptul că aceştia manifestă o opoziţie făţişă, nu doar o stare de neutralitate blândă.