Apoi trebuie să continuăm să ne strângem laolaltă, şi să nu părăsim adunarea noastră locală, cum au unii obiceiul. Aceste cuvinte ar putea fi considerate un îndemn general pentru toţi credincioşii să meargă la biserică cu regularitate. Fără nici o îndoială, noi găsim tărie, mângâiere, hrană duhovnicească şi bucurie la serviciul de închinăciune şi slujire colectivă.
Dar îndemnul mai poate fi considerat o îmbărbătare pentru creştinii care trec prin vremuri de prigoană. Există întotdeauna ispita să ne izolăm pentru a evita arestarea, ocara şi suferinţa, devenind în schimb ucenici secreţi.
Dar în principal versetul este un avertisment împotriva apostaziei. A părăsi adunarea locală înseamnă aici a întoarce spatele creştinismului şi a reveni la iudaism. Unii făceau exact aşa la data când a fost redactată această scrisoare. Prin urmare, creştinii aveau nevoie să se îndemne unii pe alţii avându-se în vedere mai cu seamă faptul că întoarcerea lui Cristos este atât de apropiată. Când va reveni El, se va vedea că credincioşii persecutaţi, ostracizaţi şi dispreţuiţi au fost, de fapt, în tabăra victorioasă. Dar până atunci este nevoie de statornicie.