În vremurile Vechiului Testament oamenii erau ţinuţi la distanţă; acum, în Cristos, noi suntem apropiaţi prin sângele crucii Sale. De aceea, suntem îndemnaţi să ne apropiem.
Acest îndemn presupune că toţi credincioşii sunt acum preoţi, căci ni se spune să avem îndrăzneala de a pătrunde în Sfânta Sfintelor, prin sângele lui Isus. În economia iudaică oamenilor de rând nu li se îngăduia să intre în Locul Sfânt şi în Locul Preasfânt. Doar preoţii aveau voie să intre în prima încăpere iar în a doua doar marele preot putea intra. Acum însă toate acestea s-au schimbat. Dumnezeu nu are nici un asemenea loc, în care doar o castă specială de oameni să se poată apropia de El. Dimpotrivă, toţi credincioşii pot pătrunde în prezenţa Lui prin credinţă, în orice clipă şi din orice loc de pe pământ.
Prin perdea Dumnezeu mă îmbie să pătrund
Păşind pe calea nouă şi vie;
Nu cu teamă şi cutremur mă apropii.
Ci plin de îmbărbătare de al Său glas ascult;
Acolo, cu Cristos Dumnezeul meu,
mă întâlnesc Cu Dumnezeu pe capacul îndurării!
Toată vrednicia mea înaintea Lui Constă în valoarea sângelui:
Când plin de adoraţie 'naintea Lui mă-nfăţişez,
Pe Cristos, roadele dintâi, îl aduc lui Dumnezeu.
Căci pe El cu bucurie îl priveşte Dumnezeu;
Şi aşa sunt eu primit înaintea lui Dumnezeu!
Autor anonim