Deşi în acest punct începe o nouă secţiune, există o legătură strânsă cu versetul precedent, în care Pavel enumerase supunerea unora faţă de alţii ca unul din rezultatele umplerii divine. În secţiunea 5:22 la 6:9, el citează trei domenii concrete din familia creştină unde supunerea constituie voia lui Dumnezeu:

Soţiile trebuie să se supună soţilor lor.

Copiii trebuie să se supună părinţilor lor.

Robii trebuie să se supună stăpânilor lor.

Faptul că toţi credincioşii sunt una în Cristos nu înseamnă că relaţiile pământeşti au fost de-acum abolite. Noi trebuie să respectăm în continuare diversele forme de autoritate şi de guvernare pe care le-a instituit Dumnezeu. Orice societate cu bune rânduieli se reazemă pe doi stâlpi de nădejde: autoritatea şi supunerea.

Trebuie să existe întotdeauna cineva care să exercite autoritate şi altcineva care să se supună acelei autorităţi. Principiul este atât de elementar încât se găseşte chiar în cadrul Dumnezeirii: „Dar vreau să ştiţi capul lui Cristos este Dumnezeu" (1Corinteni 11:3). Dumnezeu a rânduit un guvern omenesc. Indiferent cât de rău ar putea fi un guvern, din punctul de vedere al lui Dumnezeu este mai bun decât nici un guvern iar noi trebuie să ascultăm de acest guvern până unde se poate face acest lucru fără ca prin aceasta să fim neascultători faţă de Domnul sau să ne lepădăm de El. Absenţa guvernului înseamnă anarhie. Or, nici o societate nu poate supravieţui în condiţii de anarhie.

Acelaşi lucru este valabil şi în cazul familiei. Şi acolo trebuie să existe un cap, şi ascultare faţă de acest cap. Dumnezeu a rânduit ca poziţia de căpetenie să-i fie dată bărbatului. El a indicat acest lucru prin faptul că l-a creat pe om primul, iar după aceea a creat femeia pentru bărbat. Astfel, atât în ce priveşte ordinea, cât şi scopul creaţiei, El l-a aşezat pe bărbat în poziţia de autoritate iar pe femeie în aceea de supunere.

Supunerea nu presupune niciodată inferioritate. Domnul Isus este supus lui Dumnezeu, Tatăl, fără ca în vreun fel să-I fie inferior. Tot aşa nici femeia nu este inferioară bărbatului. În multe privinţe ea s-ar putea să fie chiar superioară: în devotament, în puterea de a înţelege prin ce trec alţii, în hărnicie în capacitatea de a îndura eroic.

Dar soţiilor li se porunceşte să se supună soţilor lor, ca Domnului. Supunându-se autorităţii soţului ei, soţia se supune autorităţii Domnului. Prin însuşi acest fapt ar trebui să dispară orice atitudine refractară sau răzvrătită.

Istoria este plină de exemple de haos ce a decurs din neascultarea de modelul lăsat de Dumnezeu. Prin uzurparea locului de conducere şi acţionarea în numele soţului ei, Eva a introdus păcatul în cadrul omenirii, cu toate rezultatele ei catastrofice. În vremuri mai apropiate de noi, multe dintre cultele deraiate au fost înfiinţate de femei, care au uzurpat locul de autoritate pe care Dumnezeu, nu li l-a rânduit niciodată lor. Femeile care îşi părăsesc sfera de activitate rânduită de Dumnezeu pot mina o biserică locală, pot distruge o căsnicie şi destrăma o familie.

Pe de altă parte, nu există nimic mai atrăgător decât să vezi cum o femeie îşi împlineşte rolul pe care Dumnezeu i l-a încredinţat. Un portret complet al unei asemenea femei îl găsim la Proverbe 31 - un monument de veşnică aducere a minte a modelului de soţie şi mamă care îi este plăcut Domnului.