Capitolul 13 ne prezintă două mari fiare: o fiară ridicându-se din mare şi una din pământ sau din ţară, adică din ţara Israelului. Ele înglobează trăsăturile celor patru fiare de la Daniel 7:3-7.
Prima fiară este capul imperiului roman reînviat, care va exista sub forma unei confederaţii de zece împărăţii. Ea se va ridica din mare, care este un tip al naţiunilor ne-evreieşti. Fiara are zece coarne. Daniel a prezis că imperiul roman va fi relansat sub forma unei federaţii de zece regate (Daniel 7:24). Fiara are zece capete. La 17:9,10 se spune că acestea sunt zece regi, o posibilă referire la şapte tipuri diferite de dregători sau şapte etape diferite ale imperiului. Ele redau puterea de a stăpâni, care i-a fost dată de către balaur, adică Satan. Fiara are scrise pe capete nume de hulă şi îşi va aroga statutul de Dumnezeu, ca şi când nu ar fi un simplu om.