Acest verset explică în continuare ceea ce am arătat în versetul 3. Dumnezeu doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi (Ezechel 33:11;Ioan 3:16;2Petru 3:9). Prin urmare, noi trebuie să ne rugăm pentru toţi oamenii de pretutindeni.
Versetul acesta prezintă clar aspectul divin şi cel uman al mântuirii. Prima jumătate a versetului arată că omul trebuie să fie mântuit, verbul fiind redat la diateza pasivă. Omul nu se poate mântui singur, ci trebuie să fie mântuit de Dumnezeu. Aceasta este latura divină a mântuirii.
Pentru a putea fi mântuit, omul trebuie să vină la cunoştinţa adevărului. Dumnezeu nu-i mântuieşte pe oameni împotriva voinţei lor. El nu populează cerul cu supuşi răzvrătiţi. Omul trebuie să vină la Cel care a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa." Aceasta e latura umană.
De aici ar trebui să fie limpede pentru toţi că versetul acesta nu propovăduieşte mântuirea universală. Deşi Dumnezeu doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi, nu toţi oamenii vor fi însă mântuiţi. Iniţial, nu a fost voia lui Dumnezeu ca israeliţii să peregrineze prin pustiu timp de treizeci şi opt de ani; în realitate însă ei au făcut exact aşa. El a îngăduit acest lucru, dar nu a fost calea binecuvântării pe care El o plănuise pentru ei.