Dar oamenii din Bet Şemeş nu au tratat chivotul Domnului ca sfânt, ci au privit în interiorul său. În consecinţă, Dumnezeu a lovit cincizeci de mii şapte zeci dintre ei. Temându-se să mai aibă chivotul în mijlocul lor, oamenii au trimis soli la cei din Chiriat Iearim, rugându-i să ia chivotul de la ei. (Este greu de presupus că s-ar fi aflat 50.070 de bărbaţi la Bet Şemeş. Josephus, G Keil şi Delitzsch, precum şi mulţi alţi învăţaţi afirmă că textul ar trebui să spună doar şaptezeci de bărbaţi, întrucât din multe manuscrise ebraice lipseşte cifra de 50.000.)