Israel era în acest timp total demoralizat, forţele sale retrăgându-se din calea armatei invadatoare. Când filistenii au venit să-i prade pe morţi, au dat peste Saul şi cei trei fii ai săi, răpuşi pe câmpul de bătălie. Lui Saul i-au tăiat capul şi au dat de ştire în toată ţara că acesta nu mai era în viaţă. Trupul său neînsufleţit şi trupurile fiilor săi au fost transportate la Bet Şan, unde au fost atârnate pe zidul cetăţii. Când au auzit locuitorii Iabeşului acest lucru, au mers toata noaptea, străbătând cei 16 km ce îi despărţeau de Bet Şan, şi au coborât trupurile lui Saul şi ale celor trei fii ai săi de pe zid, îngropându-le sub tamariscul din Iabeş. Oamenii aceştia nu au uitat cum Saul i-a scăpat de amoniţi în prima victorie de răsunet obţinută ca rege al Israelului (cap. 11). În Israel nu se obişnuia ca morţii să fie incineraţi. Probabil s-a recurs la cremaţiune aici, deoarece trupurile fuseseră mutilate şi probabil de teamă ca nu cumva filistenii să poată veni să necinstească trupurile şi mai mult.
Judecata lui Dumnezeu asupra lui Saul s-a încheiat astfel (vezi notele de la 1Cronici 10). De câte ori nu încercase Saul să-l omoare pe David prin mâna filistenilor, dar iată că, la urmă, el însuşi şi-a pierdut viaţa din pricina lor. David a primit tronul ce i-l rânduise Dumnezeu iar Saul şi-a primit plata ce o merita pentru faptele sale, după dreptatea Domnului căruia David I-l încredinţase de atâtea ori.