Se pare că Saul s-a pocăit când şi-a dat seama că David i-a cruţat din nou viaţa. El a recunoscut că David era mai drept decât el, deoarece el voise să-i ia viaţa lui David fără pricină, pe când David i-a cruţat viaţa, deşi ar fi putut să-l ucidă pe rege, fiind în legitimă apărare. David a făcut apoi încă un apel la Domnul să ia aminte de neprihănirea lui, după care Saul i-a răspuns lui David cu o binecuvântare şi o profeţie vizând măreţia de care va avea parte „fiul" său „David"(Poate că acestea au fost doar vorbe în vânt. Pe de altă parte, dacă Saul a fost sincer, ar putea constitui un argument în favoarea opiniei conform căreia, în pofida păcatului şi stării sale paranoice, el a avut totuşi credinţă în Dumnezeu) David şi-a văzut de drum şi Saul s-a întors în cetatea lui.