David a rămas profund impresionat de aceste cuvinte diplomatice şi i-a mulţumit pentru că l-a împiedicat să-l ucidă pe Nabal. Domnul ştie să aducă în viaţa noastră oamenii trebuincioşi, care să ne îndrume şi să ne prevină. Trebuie să-I fim recunoscători pentru asta. Sfatul lui Abigail a avut efect, darul ei generos fiind bine primit. Iar David l-a lăsat pe Nabal în plata Domnului, care nu a întârziat să acţioneze. Unii ar fi tentaţi sa susţină că Abigail ar fi încălcat porunca Domnului, pentru faptul că nu s-a consultat cu soţul ei şi pentru ca a uzurpat autoritatea sa. Dar Biblia nu sugerează că ea ar fi procedat greşit. Dimpotrivă, ea a salvat, după câte se pare, viaţa lui Nabal şi a casei sale de la nimicire, prin acţiunea ei curajoasă luată într-un moment de criză.