Când Abigail s-a întâlnit cu David, s-a proşternut la picioarele lui, rostind o pledoarie superb alcătuită, care a dat rezultate. Mai întâi, ea a recunoscut că soţul ei era precum îi este numele (Nabal înseamnă prost sau necioplit). Apoi a precizat că nu a ştiut nimic când au venit anterior oamenii lui David. Şi i-a cerut iertare, amintindu-i că Domnul este Cel care l-a împiedicat de la vărsare de sânge, că Dumnezeu este Cel care îi va pedepsi pe vrăjmaşii lui - chiar şi pe Nabal. Dând dovadă de o mare pătrundere spirituală, Abigail şi-a dat seama cine este David, că este unsul Domnului, şi l-a lăudat sinceră pentru că lupta în bătăliile Domnului. Or, cât de mult se va bucura când va deveni într-o zi rege să nu trebuiască să-şi amintească de un moment neplăcut când a întins mâna, răzbunându-se singur, în loc să lase ca Domnul să se răzbune pe duşmanii săi!